Şcoală fără respect

Fiecare dintre noi, de când a păşit pe băncile şcolii, a observat şi şi-a însuşit regula, poate e prea dur spus, că profesorul este mentorul, modelul nostru – cel puţin de moment, reprezentând în acelaşi timp şi emblema şcolii în care îşi desfăşoară activitatea. Cred, spunând acestea, că am avut cu toţii respect, consideraţie şi, nu în ultimul rând, o teamă faţă de dascăli, în sensul că eram conştienţi că ne sunt superiori din toate punctele de vedere şi merită cea mai mare consideraţie. Iată, însă, că această imagine pare să se destrame, şi asta cam în toate şcolile.
    Nu mai este nicio diferenţă între elevii de şcoală generală sau de la liceu, ca să spui că cei de la gimnaziu sunt mai cuminţi şi mai cu bun-simţ decât liceenii. Acum toţi sunt o apă şi-un pământ, majorităţii dintre ei lipsindu-le cei şapte ani de-acasă. Sfidarea şi luarea la mişto a profesorilor e la ordinea zilei cel puţin în unele şcoli din judeţul nostru. Mâncatul în timpul orei precum şi doleanţele perpetue de a merge la toaletă sunt iar obiceiuri dobândite şi, se vede treaba, fără leac. Ştiţi ce-am observat? Că nu le mai pasă nici de scăderea notei la purtare. Înainte vreme, să ai nota scăzută la purtare era o mare ruşine, şi când zic scăzută mă refer la un punct, două. Acum, şi cu 6 sau 7 la purtare, tinerii n-au niciun stres.
    Acum, ce să zic, că nici cu unii profesori nu mi-e ruşine. Şi nu spun asta întâmplător, ci efectiv în urma unor realităţi confirmate. Unii profesori, cu precădere din mediul rural, prea pătrunşi de importanţă, sau „uitaţi” pe posturile pe care le ocupă şi neverificaţi de nimeni de decenii întregi, consideră, nici mai mult nici mai puţin, că elevii sunt nişte elemente pe care le pot „manageria” după bunul plac. Şi sunt dascăli care care consideră că le predau unor „animale”, „talibani”, „moluşte”, „dobitoci”, „râme”, „handicapaţi”. Şi exemplele ar putea continua.
    Cum o dai, se găsesc hibe de ambele părţi. Nimeni nu-i perfect, dar învăţământul nostru, cel puţin în relaţia profesor-elev, este sub orice critică. Lipseşte liantul, acea comunicare liniştitoare, dătătoare de siguranţă şi pentru ambele părţi. Siguranţa că poţi transmite elevului ce ştii cu garanţia că el pricepe ceva. Iar liantul n-are cum să mai existe, pentru că la baza lui stătea respectul, iar cum respectul
s-a dus pe apa sâmbetei…

http://www.obiectivtulcea.ro/stirile-zilei/20109-coal-fr-respect-.html